Ghid  | Online Ghid
ro en
ghidbran
Joi, 11.03.2010 Despre Bran Atractii turistice Evenimente Oferte speciale Informatii utile Concursuri
homedespre Bran › Despre Bran

Despre Bran

Asezare

Harta Bran | Click pentru a mari imaginea
Comuna Bran, situată la Sud-Vestul județului Brașov și în Nord-Estul culoarului depresionar Bran-Rucăr, se individualizează prin relieful și particularitățile economice, istorico-culturale. Comuna Bran, cea mai importantă și care a dat numele sub care este cunoscută zona, este stațiune climaterică și punctul de plecare spre obiectivele turistice din Masivii Piatra Craiului și Munții Bucegi.

Morfologico-geografic este prin excelență un areal montan, dominat de pasul de înălțime al Carpaților Meridionali, Bran-Rucăr. Situat la o înălțime de 1 290 m, între Munții Piatra Craiului - la NordVest- Munții Bucegi la Est și Leaota la Sud Est, pasul asigură legătura între Muntenia și Transilvania. Zona Branului este poziționată în județul Brașov, între cele două depresiuni, numite și "țări", depresiunea Brașov sau Țara Bârsei și depresiunea Făgărașului sau Țara Făgărașului.

Organizarea administrativă

Una din cele 43 de comune ale județului Brașov, comuna Bran are 4 sate: Bran, Predeluț, Sohodol, Șimon.

  • Altitudinea medie 750 m.
  • Suprafața 6 758 ha.

Rețeaua hidrografică

Bogată, cu numeroase izvoare cu debite constante, sunt colectate de pârâul Turcu, afluent de stânga al râului Olt. Pârâul Turcu străbate culoarul Rucăr-Bran și întreaga comună.

Climă

Climatul este temperat-continentală cu trăsături montane. Temperaturile medii multianuale variază între 4,5oC și 0oC. Cantitatea anuală de precipitații oscilează între 750-1300 m în zona montană înaltă. Stratul de zăpadă din perioada de iarnă este neuniform și discontinuu, durata medie anuală a acesteia crescând odată cu înălțimea, de la 115 zile la Bran și 215 zile în zonele înalte. Vânturile bat cu frecvență mai mare pe culoarul Rucăr-Bran (Bran, Gura Soacrei) și dinspre Est (Predeluț) înregistrând 8-10 m/s în sectorul și peste 10 m/s în sectorul montan înalt.

susˆ

Vegetație

Floarea de Colt | Click pentru a mari imaginea
Se caracterizează printr-o etajare altitudinală topoclimatic. În proporție de 85% vegetația este spontană. La peste 1700 m altitudine în Bucegi și Piatra Craiului sunt zone acoperite cu vegetație alpină și subalpină, alcătuită din pajiști în care predomină Rogozul (Carex Curvula), Părușca (Festuca Supina), Țăpoșica (Nardus Stricta), din tufișuri pitice de arbuști cum ar fi: smârdanul, afinul, jnepenul și coacăzul precum și vegetație specifică stâncilor cu multe elemente specifice floristice rare, ocrotite de lege, între care Floarea de Colț, Gențiana sau Ghințura, monumente ale naturii ca Garofița Pietrii Craiului, toate acestea în Rezervațiile Naturale Piatra Craiului și Bucegi.

Fauna

Bogată și variată cu trăsături specifice zonei de munte din Europa Centrală. În domeniul forestier viețuiesc ursul, lupul, mistrețul, vulpea, râsul, căpriorul, pisica sălbatică, găinușa sălbatică, cinteza. Sunt declarate monumente ale naturii capra neagră, cocoșul de munte, ierunca, vulturul pleșuv, acvila de piatră.

Resursele naturale

Pădurile și apele. Roci utile pentru construcții, argile comune, nisipuri, pietrișuri

susˆ

ISTORIC

1. Atestarea documentară a localității: 1 367

2. Monumente istorice: Castelul Bran

POPULATIA

Număr de locuitori 5.573

Structura populație active Este de 2324 din care 41,02% a fost angajată în industrie, 20,96% în comerț, 11,10% în transport și telecomunicații, 2,31% în sectorul agricol (1994). Rata oficială a șomajului era de 11,40% în anul 1999.

Mișcarea populației Conform datelor furnizate de ultimele recensăminte față de anul 1997 s-a înregistrat ca urmare a ratei scăzute a natalității o scădere a natalității de 456 persoane. Se remarcă o stabilitate tineretului. Sesizabilă este o creștere în ultimii 3-4 ani a numărului celor care au o a doua reședință la Bran.

ECONOMIA

Cooperativizarea zonei după 1945, în comparație cu cele două depresiuni ale județului agriculturii, explică relativ prosperitatea din anii comunismului.

susˆ

AGRICULTURA

Suprafața arabilă a localității este 289 ha (4,3%). Din totalul suprafeței arabile, culturile cele mai importante la reprezintă cartoful (120 ha), trifoiul (60 ha), lucerna (40 ha), ovăzul, orzoaica de primăvară, borceagul, sfecla furajeră.

  • Pomii fructiferi livezile ocupă 145 ha.
  • Fânețe naturale și pășunile ocupă circa 3825 ha.
  • Pădurile 628 ha din care 50 ha aparțin comunei Bran.
  • Alte terenuri 468 ha.

Creșterea animalelor

Există circa 22000 de ovine, 2850 bovine, 2300 porcine, 300 cabaline, 10000 de păsări. Zootehnia reprezintă activitatea de bază a locuitorilor.

INDUSTRIA

Unitățile de prelucrare a unor materii prime locale ca daracuri, țesătorii de stofe și postav, cojocării. În domeniul serviciilor există societăți de transport, comerț și alimentație publică. O dezvoltare deosebită a cunoscut în ultimul deceniu turismul rural.

susˆ

CAILE DE COMUNICATII

Relativ dezvoltată ca urmare a așezării județului și implicit a comunei în mijlocul țării. Localitate este traversată de DN 73 care leagă Brașovul de Târgoviște. Drumuri județene asfaltate asigură legătura cu Poiana Brașov-Râșnov-Bran, Sinaia-Râșnov-Bran și Făgăraș-Poiana Mărului-Bran. Drumurile vicinale parțial asfaltate au o lungime de 25 km.

TURISMUL

Cel mai dinamic domeniu de activitate. Prezența complexului muzeal Bran atrage mai ales după anul 1990 un număr mare de vizitatori. În același timp Branul, stațiune climaterică în perioada interbelică, este un punct de plecare spre obiectivele turistice din Munții Piatra Craiului și Bucegi.

Organizare Filialei ANTREC în zona Bran explică existența în zonă a 250 de pensiuni și gospodării agroturistice. Un număr din ce în ce mai mare de gospodării au ca activitate principală turismul. Circa 654 de persoane sunt angrenate în această activitate.

susˆ

INVATAMANTUL

Liceul "Sextil Pușcariu", 4 școli primare și 2 gimnazii. Populația școlară: 722 de elevi și 56 cadre didactice.

SANATATEA

Spital cu 50 de locuri, 3 medici și 21 cadre medii. Dispensar medical uman cu 4 medici și 4 cadre medii. Farmacie.

CULTURA

Muzeul Bran (înființat în 1957), bibliotecă cu 12.133 de volume și 1256 cititori (desființată în 2001). 3 cămine culturale în fiecare sat al comunei. Complexul muzeal cu 3 muzee (Castel, Vama Medievală și Muzeul Etnografic în aer liber). Este unul din cele mai cunoscute și vizitate muzee din țară. În ultimii 3 ani (1999-2002) media vizitatorilor care au pășit pragul muzeului a fost de 195.000.

susˆ
Promoveaza-te online pe GhidBran.ro
 Curs valutar (BNR)
1=4.0981Ron 1 EUR a scazut cu 0.0026 Lei -0.0026
1$=3.0163Ron 1 USD a scazut cu 0.0047 Lei -0.0047
alte valute
 Convertor valutar
 Vremea in Bran
Joi
Mai mult noros
min: -3°C    |    max: 11°C
Vineri
Mai mult senin
min: -8°C    |    max: 3°C
Sambata
Soare
min: -6°C    |    max: 6°C